Rădăcini, tradiții, simplități

Cunoscut ca și Gavril a Mariorichii de la Curichiște

Povestea lui începe în Voșlăbeni în 5 mai 1930. A fost al doilea copil al lui Mihai Colceriu Dandu (în familie i se zicea tata Neailă) și Ana (născută Voaideș) sau mama Anuță cum o știau cei dragi. S-a născut la drumul principal –  în casa de peste drum de primăria actuală (unde în prezent stă familia Trif). Ca și frați i-a avut pe: Aurelia Țepeluș (născută Colceriu Dandu) – a Magazionerului, Ioan Colceriu Dandu – (Nucu Dandu), Ana (Anica) Colceriu Dandu – căsătorită cu Gavril a lui Pipașu și Maria Țepeluș (născută Colceriu-Dandu) – căsătorită cu Valer Țepeluș a lui Socoteală.

La 25 de ani s-a îndrăgostit de frumoasa Măriorica (ce avea 17 ani), fiica Ioanei și a lui Ion (Onu lui Todiric Dandu) din centru satului și s-au căsătorit. Și-au făcut casă pe strada de la Curichiște la nr. 436 ( acum se numește Voluntarilor, nr. 513, în sat se știe de ulița Proștilor). Împreună au avut 4 copii: Mihai Colceriu-Dandu (Mișu muzicantu), Felicia (ce s-a stins de mică), și gemenele  sau Tițele cum li se mai zicea: Maricica Colceriu-Dandu (căsătorită Pal) și Letiția Colceriu-Dandu (căsătorită Ciobotariu).

A lucrat la Gheorgheni la fabrica de mobilă ca și șef de manevră la linia de garare. După-mesele și în timpul liber lucra la colectiv, ca majoritatea sătenilor și a avut o perioadă în care alături de Măriorica tricota diferite obiecte vestimentare, pe care le vindea.

Fetele îl descriu ca și apucat și iute, dar și prietenos. Oriunde ajungea își făcea rapid 2-3 prieteni. Era ușor șmecher, adică nu se omora cu munca fizică, dacă se ivea ocazia să pună pe altcineva să-i facă treaba nu rata șansa. Totodată îi plăcea să facă mici afaceri, chiar dacă de cele mai multe ori eșua. Chiar și așa era mereu pozitiv și vesel. Plăcerile lui în viață au fost plimbările, compania oamenilor și distracțiile. Din această ultimă plăcere combinată cu iubirea femeilor se pare că ar mai fi avut un fiu, Gheorghiță (care a locuit la Arad). Îi plăceau copii și copilăriile. De fiecare dată când avea ocazia, întărâta copii între ei să se ia la bătaie ca apoi să facă pe „împăciuitorul”, chiar dacă de multe ori bătaia și împăciuirea îl făceau să piardă trenul către muncă. Îi plăceau distracțiile spontane și găsea rapid motiv de petrecere. De exemplu într-o zi 15 ianuarie, după sărbători, fiind prea plictisitoare atmosfera, s-a costumat și el și fetele ca apoi să pornească la colindat. Nu era nevoie de motiv pentru bună dispoziție. Distracția era când avea el chef.

Deși foarte vesel și mereu pus pe petreceri, era de fapt o fire secretoasă – nu zicea multe despre el sau ce are în minte. În același timp era destul de rigid și exigent când venea vorba de muncă. Dacă nu făceai cum își dorea sau rezultatul nu era cel pe care el și-l imagina, trebuia să te dai din calea lui. Cu bune și cu rele a fost o mică parte din universul satului Voșlăbeni, un  personaj pentru ulița lui și un motiv de veselie sau seriozitate (depindea de toane) în familie.