Rădăcini, tradiții, simplități

Cunoscut ca și Onu lui Petre Anuții

S-a născut în Voșlăbeni în luna lui cireșar în anul 1920. A fost unul din cei 2 băieți ai lui Petru (Petru Anuții) și Maria Pop. Copilăria și-a petrecut-o pe strada de lângă Vale, alături de fratele Petru și surorile Măriuca, Lina, Ioana, Aurelia și Ileana. Era un tânăr blând și muncitor, așa că nu i-a fost greu să facă fetele să „umble„ după el. Din toate lui i-a picat la suflet Emilia Colceriu Dandu (cunoscută ulterior la Miluța lui Ion Pop în sat sau de tanti Miluța / Mama Bună- de cei de pe uliță). La fel ca el o fată ca pita lui Dumnezeu, caldă și harnică. S-au luat la sfat, apoi la popă, s-au petrecut așa cum se face la nuntă și cu timpul s-au apucat să–și facă casă pe ulița de la Curechiște (str. Voluntarilor actuală – lângă casa lui Petrea Găzărașu), fiind printre primii care și-au construit case aici.

Rodul iubirii lui cu Miluța au fost 2 copii: Un ficior (Mihai) care din nefericire a decedat la 40 de ani, și Maria – care s-a căsătorit lui Ionel a Nițăului, cunoscută ca și Mărioara croitoreasa. A fost un familist convins, ai lui fiind mereu pe primul loc, să aibă de toate.

Îi plăcea să lucreze pământul și iubea animalele. De aceea o bună bucată de timp a lucrat ca și cioban la stână – fiind unul din cei mai apreciați din acea vreme. Mai târziu, fiind un om de încredere, pe care te puteai baza a fost și angajat ca paznic de câmp (ișpactur). Ulterior în sat fiind cunoscut ca și Ion Pop – Ișpacturu.  Iubea atât de mult animalele încât a strâns bani și așa a reușit să fie printre primii în sat care a avut o pereche de boi. Și nu oricum, lumea își amintește că erau cei mai îngrijiți și frumoși din sat. Nici mai târziu nu s-a lăsat pe tânjală și tot printre primii și-a cumpărat și cai, care îl ajutau la muncile câmpului.

În fiecare an la stână se aleg oile. Pe lângă activitatea propriu-zisă se face și o petrecere unde ciobanii scot mâncare – caș, urdă, eventual se tăia un cârlan și se făcea o tocană pentru toți participanții. Nu lipsea nici chimionu / săcărica, vișinata și rachiul, poate  și o țâră de vin de casă. Onu lui Petrea Anuții nu era un împătimit al băuturii, dar se înțelegea bine cu toată lumea. Rar se întâmpla să se îmbete, însă de această dată se pare că s-a „cinstit” ceva mai mult cu lumea. Nu a fost nici o problemă până a doua zi, când l-o pălit „beteșugul”. Nefiind obișnuit cu starea de a doua zi, a început o întreagă investigație să descopere care băutură i-a făcut rău, asta spre distracția și deliciul întregii familii. În prima parte a zilei rachiul a fost „di jină” ( de vină), către amiază „jinul”( vinul) iar spre seară vișinata. În nici un caz nu era problemă cantitatea pe care o băuse sau faptul că le amestecase pe toate.

Colectivizarea a fost unul din evenimentele care i-au displăcut, astfel regretul lui în viață a fost „pierderea” pământurilor pe care le muncea cu drag, acum date în mare parte la colectiv.

A fost un fumător de plăcere și destul de aprig în acest viciu. De aceea când s-a lăsat de țigări, pentru a compensa pofta și gestul de a ține țigara în gură, a înlocuit-o cu o scobitoare. A ținut peste 20 de ani scobitoarea în colțul gurii, fiind una din imaginile pe care oamenii din sat și-o amintesc. La vârsta de aproape 77 de ani, într-o zi rece de ianuarie, a plecat spre cele veșnice, lăsând multe amintiri frumoase în urmă. A fost un suflet cald, blând și extrem de iubitor cu familia lui și un om de încredere pentru restul oamenilor din sat. Un țăran autentic cu dragoste față de animale și pământ, așa poate cum numai în cărți mai găsești. Astfel povestea lui completează în mod unic universul satului Voșlăbeni și o îmbogățește.