Rădăcini, tradiții, simplități

Cunoscut ca și Mihai a lui Toader a lu Ion a Mărinii

Născut în data de 22 Martie în anul 1928, Mihai a fost unul din cei 9 copiii ai lui Tinca Toader (a lui Ion a Mărinii) și Elisaveta. S-a născut pe ulița Chindenilor, în sus aproape cătunul Heveder și alături de frații săi, Ion, Măriuca (căsătorită Stoica), Lina (căsătorită Colceriu), Emilia (căsătorită Colceriu), Gheorghe, Dumitru, Toader și Petru, au umplut casa părintească de veselie și bucurii. Deși au avut o condiție materială bună, totuși aceștia au fost învățați de mici cu munca la câmp și în gospodărie.

Un fapt mai puțin știut e că bunicul lui Mihai, Ion a Mărinii, bogat fiind, a donat  mare  parte din bani pentru biserica catolică mai exact – pentru un clopot. Acest lucru se poate vedea și azi în clopotnița de la Heveder, unde este inscripționată poza lui și a soției acestuia pe clopotul ce datează aprox. din anul 1800.  Restul averii – pământuri și păduri rămânându-i singurului fiu, Toader – tatăl lui Mihai, ce ulterior va împărți bogăția în mod egal copiilor. Din păcate Petru, fratele lui Mihai a murit la vârsta de 18 ani, chiar înainte de a pleca în armată, astfel rămânând doar 8 moștenitori.

Având în vedere că erau mulți frați, fiecare a încercat să-și croiască drum prin viață așa cum a crezut de cuviința, iar Mihai imediat după ce a venit din armată, a ales ca să lucreze la CFR. Fiind calm, om bun și muncitor dar cu o condiție familială bună, era destul de plăcut de fetele din sat. Însă inima i-a fost furată de Elena Micu, fată harnică, zâmbitoare și cumsecade. S-au căsătorit în anul 1959 iar din povestea lor de dragoste s-au născut 2 fete: Letiția (căs. Vașlaban) și Cornelia (căs. Ungureanu).

Ca orice om gospodar, după serviciul la CFR, mai încerca să mai facă una-alta prin curte și așa a descoperit că are înclinație către tâmplărie. Astfel că lucrând azi o greblă, mâine o loitră a ajuns ca lumea să-i aprecieze munca și să-i comande diferite obiecte necesare prin gospodărie.

Lemnul și-l aducea din pădurea proprie și acasă îl transforma în ciubere, căzi de varză, sănii pentru iarnă trase de cai, toporâști de coasă, loitre de căruțe și multe alte lucruri. Astfel e destul de probabil ca vreun obiect de lemn din multe ogrăzi din Voșlăbeni să fi fost făcute sau cel puțin reparate de mâna lui Mihai.

Una din cele mai mari bucurii în viață, i-au fost nepoții. Din partea Letiției îl avea pe Nicușor, iar din partea Corneliei pe Cătălin și Cristian. În fiecare vacanță, când nepoții apucau să stea mai mult la bunici, Mihai îi învăța câte ceva „bun pentru oricândva-n viață”. Cum să „țâie oblu” o scândură, cum să bată cuie chiar și cum „să se-ngrijească de animale”.  Atât de frumoasă era legătura dintre bunic și cei 3 nepoți încât aveau și un mic secret. Seara când bunicul Mihai opărea otavă pentru purcei, era asaltat de nepoții cărora era musai să le dea să guste otavă opărită pentru că „mirosea atât de frumos”. Așa că el le dădea cu condiția să nu le spună părinților și nici bunicii ce au făcut ei afară.

Aventurile celor 3 nepoți s-au încheiat destul de devreme, în anul 1990 când bunicul Mihai a decedat însă cu siguranță de acolo de sus are grijă de toți cei dragi lui.