Rădăcini, tradiții, simplități

Sânzioana – ia cusută ca mai demult.
Povestea ei începe cam acum 2 ani, în timp ce mă delectam cu o carte despre tradițiile poporului român în diferite etape ale vieții – în diferite zone geografice. M-o pălit instant gândul că pe-atunci (adică acum vreo 100-120 de ani) nu prea găseai mai nimic. Ori aveai pe lângă casă, ori făceai rost – adică cu mulți bani – ceea ce te făcea de multe ori să renunți la „trebuință” ori schimbai cu ce puteai- gen troc. Așa că m-am provocat să-mi caut tot ce am nevoie pentru o ie, aici în Germania, cu cât mai puțin de plătit sau „găsește soluție fără bani”. Am umblat – da numai când aveam drum la piețele de vechituri și după vreo 4 luni de căutări am găsit o bucată de material – nici prea ce voiam, nici chiar potrivită pentru ie dar totuși era cam singura variantă găsită după mult timp. Fie! Am luat-o cu speranța că era suficientă pentru măsura mea. După o negociere scurtă am luat-o cu 3 € (cam 15 lei românești). Ajunsă acasă, o măsor și descopăr că era o bucată de 2 m si ceva de lungă și 1,35 de lată. Peeeeerfect!
Acum să caut ața. Roșie sau neagră ar fi perfectă, în cel mai rău caz albastră. Reiau duminică de duminică standurile cu vechituri dar surpriză! Nu găsesc nimic. Dar nici un metru de ață de vreo culoare, deși în alte dăți văzusem câte 3-4 doamne ce doreau să scape de multe ațe. Săptămâna asta nu, ailaltă nu , peste 2 nu am ieșit din casă ca era frig, așa fain frumos am ajuns ca după 7 saptămâni de căutări am găsit 3 gheme mici de ață…crem. O consider o culoare elegantă dar parcă nu „se lojește” (se potrivește) cu ideea mea. Dar mi-am adus aminte de ceea ce voiam să fac așa că m-am gândit că străbunica sau strămătușa mea ar fi fost mulțumită de ceea ce a găsit. Prin urmare am luat cele 3 gheme de ață crem.

Ață am, pânză am – mă pot apuca de treabă. Dar ce model să fac? Am văzut atâtea modele și repede dau să intru pe internet să caut, normal, cel mai frumos model. A durat 3 secunde și m-a „pălit”: Laura fără internet! Mai demult se cosea din ce îți mai aduceai aminte, puneai ceva la un model din familie sau cereai modelul. Iau hârtia și creionul. Încerc să-mi golesc mintea de alte modele și mă gândesc la ce am văzut prin Voșlăbeni însă îmi venea în cap doar ia bunicii roșie. Îl desenez. Mai desenez un model ce mi-a rămas în cap de mult timp (mâinile în șold) dar și brăduții (jumătăți de stea).

Musai trebuie să le fac proba pe o bucată de material să văd cum iese, ce spor am și câtă ață intră.
Și acum surpriză: materialul se coase greu (seamănă cu o pânză matador de mai demult), ața cred că e cam veche. În plus parcă îmi trebuie la cremul din dotare și ceva culori de contrast. Dar va fi numai cu ce am prin casă, că nu mai am chef și răbdare să mai tot caut. Ațe noi-nouțe nu vreau să cumpăr că ar însemna deja să nu mai fie ca pe vremuri. Am găsit albastru, arămiu, vișiniu, verde și maro în cutia cu ațe. Să-i dau bice la cusut modelul! Încerc să combin culorile în modele. Durează mai mult decât mă așteptam. Adică parcă nu „hălădesc” (nu înaintez) cum aș vrea. E și cam bătut unul din modele, unul parcă-i prea micuț, unul parcă nu-i pentru pânza asta…offff.

Am gândit prea mult. Pozez și îi trimit surorii mele, Alexandra, să-și dea cu părerea, care model cusut arată mai bine. Deja cam știam care îmi place dar cumva voiam o confirmare (brăduțul și combinația crem-maro). Ei îi place modelul bunicii cu arămiu sau vișiniu. Acum m-a dat pe spate total și au început întrebările în capul meu. Oare modelul care îmi place mie nu e frumos? Nu e bine cremul cu maro? După vreo săptămână de gândire intensă am zis gata! Dacă mie mi-a picat la suflet modelul cu brăduți și cu maro acela e!
Pe lângă estetica modelului am mai vrut să țin cont de semnele divine și nu numai. Mai exact: 7 brăduți pe dreapta – 7 brăduți pe stânga – cifra perfecțiunii. În șapte zile a făcut Dumnezeu lumea cu tot cu ziua de odihnă. 3 brăduți pe fiecare altiță – Sf. Treime pe umeri te călăuzește și te apără de tot răul. Colți de lup pe bentițele de la mâneci și gât ca să mă apere de ispitele pe care nu le pot duce. Culorile m-au ales pe mine mai exact, dar nu mai cred în coincidențe ci mai degrabă cred că așa a fost scris undeva sus să fie. Maro pentru că e culoarea pământului dar și reprezintă un fel stabilitate și încredere. Cremul după etnologi era destul de rar folosit pentru că e pretențios, sofisticat și nu reprezenta incluziunea ci din contră – ieșitul din tipar, din normalitate. Surprinzător sau nu – dar m-au „citit”.

Înainte să găsesc pânza am decis că voi încerca să fac ie cu altiță separat și încheiată în cheiță – pentru că deja una cu mâneca dreaptă mi-am făcut.
Întind pânza, iau metrul de croitorie, foarfeca și mă apuc să măsor. Dar mi-aduc aminte că citisem că metrul de croitorie era oarecum un lux și altfel se luau măsurile mai demult. Cu palma. Acum să vezi distracție Laura! Las metrul deoparte, și încep să mă măsor, cam o palmă îmi trebuie altița de lată și cam tot o palmă de lunguță deși cred că o voi mai scurta. Sau îi fac încreț. Sau nu. Voi vedea. Nu tai din prima, ci scot 2-3 fire ca să-mi fac pânza dreaptă. Am „dunga” făcută din scosul firelor, de abia acum tai pe urma firului scos. Pentru mânecă 2 palme și un pic de lat și tot cam 2 palme pentru lungime. Tot așa măsor stanii (părțile din fața iei) și spatele. Vreau să fie mai lărguță deci mereu mai adaug 3 degete în plus, așa știu că și după ce o voi spăla (dacă intră puțin la apă) îmi va fi bună. Cineva zicea că dacă pânza e tăiată pe fir, ea de fapt lucrează pentru tine. Inițial mi s-a părut imposibil, însă da, pânza devine cumva parte din tine, palma ta, măsura ta, tăietura la fir. MAGIE pură. Mi-au ieșit 10 bucăți de material perfecte 2 altițe egale, 2 mâneci egale, stanii egali, 2 pave egale, bentițele mânecilor- toate egale fără metru de croitorie. Atenție, răbdare și suflet.

Le-am surfilat manual, cu ață subțire albă cu mâna apoi le-am făcut ajur (găurele mici pe marginea tivului). A durat ceva, dar nimic nu mă grăbea.

M-am apucat de motive. Azi puțin, mâine mai mult, poimâine deloc, câteva zile pauză. M-am reapucat – am greșit m-am enervat, am desfăcut, am lăsat totul chiar și 1 lună, dar mereu m-am întors. Mă chema de-acolo din coșulețul ei de nuiele unde o țineam.

Am pierdut ace, apoi mi s-au terminat acele cu vârful bont. Comand sau nu altele? Nu, fac cu ac normal. Calvar – materialul trage, acul se agață, ața se încurcă și se răsucește. Pun toată ia pe o pauză lungă, că nu am timp. După vreo 2 luni mă reapuc, dar am uitat sau mi-am ieșit din mână. Desfac 3 modele, o iau de la început, dar fără presiune pe mine sau pe ie. Adică cos când simt, cos să mă relaxez, cos să mă calmez, uneori cos calmă și mă enervez. Atunci o „îmboțesc” (o fac ghem șifonat) și o trântesc în coș, o las dar a doua zi o iau o simt în mâini și o împăturesc frumos. Iar mă apuc, iar avansez, iar o las și tot așa până îmi dau seama că e gata, numai bună de încheiat.
Strâng cu 2 fire paralele materialul la gât și prind bentița. La fel și baza mânecilor. Mă apuc să fac cheițe și să asamblez. Altițele de mânecă – merge bine dar durează pentru că acul mă încurcă de multe ori. După 2 săptămâni ajung la „icuri” (pave) – le „însăilez” (cos larg provizoriu) să mă ajut, poate merge. Nu a funcționat. Ca să iasă bine trebuie să fac totul normal, fără grabă și fără scurtături.

Cu atenție și calm le-am atașat. Ce mândră am fost! Mi-a rămas să închei fața, lungimea mânecilor și să fac ciucureii. Iar intervin alte lucruri și o amân cam 2 luni. Dar a venit momentul când am prins-o în mână și parcă mi-a vorbit: „Acum mă termini”. Și așa a și fost. După alte 2 zile m-am simțit mândră și fericită, de parcă am călcat pe Lună.

Am terminat, am învățat și am crescut o ie. Sau mai bine zis m-a modelat ea pe mine. Mi-a modelat gândurile, răbdarea și m-a conectat cu strămoașele mele.