Poate părea șocant să afirm că nu există voșlobenism. Dar dacă ai răbdare să citești până la capăt, vei înțelege că e chiar mai frumos decât atât…
Nu există voșlobenism – Cum mi-a zdruncinat această idee rădăcinile. Și cum am ajuns să scriu un dicționar sătesc
M-am apucat să adun cuvinte. Și am descoperit o lume.
De peste trei ani, am început să culeg cuvinte din satul Voșlăbeni. Inițial, părea simplu: notezi ce spun oamenii, le pui într-o listă și… gata. Dar n-a fost nici pe departe așa.
După doar câteva luni, mi-am dat seama că nu adunam doar cuvinte. Ci adunam identitate. Și că ceea ce părea un joc de dicționar se transformase într-o cercetare profundă. Un fel de arheologie vie a limbajului.
Nu există un „voșlobenism” pur. Dar există ceva mai puternic.
Știu, sună deranjant. Cei care se simt „get-beget voșlobeni” ar putea ridica din sprâncene.
Dar ceea ce numim generic „voșlobenism” nu este o esență pură, un grai neatins. Nu e ceva 100% fix, imuabil, „al nostru și numai al nostru”. De fapt, e un amestec viu, o moștenire fluidă și în continuă transformare.
Limba noastră e o hartă a istoriei. Și fiecare familie are o versiune a ei.
Cuvintele din Voșlăbeni sunt rezultatul intersecției dintre limbi, epoci, familii, războaie, strămutări, muncitori sezonieri și vecinătăți.
În sat se vorbesc cuvinte care vin din:
– română arhaică,
– maghiară,
– rusă,
– sârbă – slavă
– germană,
– limbaje de graniță și meserie,
– influențe ale școlii și bisericii,
– dar și din memoria afectivă a fiecărei familii.
Mai mult: fiecare zonă a satului are propriul său „dialect”. Cuvinte folosite la Moroș nu sunt neapărat cunoscute la Vedere. Iar în fiecare casă există o „micro-limbă” – un cod afectiv moștenit.
Globalizarea ne șterge limba de pe buze
Tot mai puține dintre aceste cuvinte se mai folosesc. Ele sunt astăzi în pericol de dispariție, sufocate de limbajul digital, de școala uniformizatoare și de lipsa generațiilor dispuse să le ducă mai departe.
Asta m-a motivat să transform totul într-un proiect cu miză istorică: Dicționarul sătesc din Voșlăbeni. Un document viu care va rămâne izvor de cercetare, mărturie lingvistică și act de rezistență culturală.
Nu fac doar colecție de cuvinte. Fac un manifest al rădăcinilor.
Am înțeles că nu se poate scrie despre cuvintele din Voșlăbeni fără să studiezi serios. Așa că am pornit pe firul lor etimologic:
– Am cercetat în dicționare vechi,
– Am întrebat lingviști și etimologi,
– Am citit despre istoria limbii și migrațiile regionale.
Și am descoperit că limba satului nu e un grai simplu, ci o țesătură complicată de micro-limbi, formate în timp, cuvinte care s-au „așezat” în comunitate în moduri greu de explicat „la rece”.
Concluzia?
Poate că „voșlobenismul” nu există ca limbă în sine.
Dar ceea ce avem e mai profund decât un grai local:
E o formă de a nu ne dezrădăcina, de a rămâne oameni legați de un loc, chiar și atunci când istoria ne-a vrut altundeva.
Și poate, doar poate, dacă nu mai rostim aceste cuvinte,
ne pierdem odată cu ele.
Dicționarul sătesc – cuvinte folosite în Voșlăbeni e gata!
Rădăcini, tradiții, simplități 